Simte Pământul / Feel the Earth

MA-RA-MI, 2021

O nouă conștiință umană, în armonie cu Pământul, perceput ca o ființă vie, este viziunea, dar și manifestul colecției MA-RA-MI pentru 2021.

Inspirată de Maramureșul nativ și tradițiile sale ancestrale, Andra Clițan, directorul creativ al casei MA-RA-MI, își continuă misiunea a de transfera în designul vestimentar valorile sale culturale și cunoașterea artizanilor.

Pentru 2021 Andra Clițan a imaginat o colecție continuă, atemporală, din materiale naturale, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, în care piesele de bază au multiple funcționalități și pot fi purtate în toate sezoanele. Este o îmbrățișare de căldură și lumină, creată într-un an al separării.

Dezvoltată pe două contintente, în timpul lockdown-ului, prima capsulă a colecției are în centru tricotajele manuale din lână, cu motive ce împletesc estetica și semnificația simbolurilor de pe porțile maramureșene și modele ce amintesc de puloverele irlandeze, adoptate ca limbaj universal al tricotajelor din întreaga lume. Simbolurile sculptate pe poartă au ca scop protecția și purificarea membrilor familiei în momentul trecerii pe sub ea. Unul dintre ele este funia răsucită, omniprezentă în Maramureș, ce simbolizează legătura dintre cer și pământ, viața cu binele și răul ce merg împreună.

Tricotajele sunt completate de rochii și cămăși cu elemente detașabile, din poplin, brodate manual, analog, cu fire de bumbac în tehnica cămășilor tradiționale maramureșene.

Accesoriile croșetate manual de Monica Varga au fost concepute de creatoarea de bijuterie contemporană Ioana Matei.

Colaborarea cu artizanii este o relatie profundă și constantă pentru Andra Clițan, fiind una dintre valorile principale ale casei MA-RA-MI. Echipa colecției le include pe Dana Dobrai - broderii, Monica Varga - tricotaje, Dana Roman - confecționer, care trăiesc și creează în Maramureș.

Ținutele sunt purtate cu încălțăminte Musette, concepută și produsă în România.


#FeeltheEarth / #SimtePământul

Conceptul vizual al colecției are în centru Pământul, perceput ca o entitate vie, ce se autoreglează printr-o rețea de sisteme interconectate ce mențin Planeta noastră, de peste trei miliarde de ani, în armonie cu viața.

Actorii Flavia Hojda, Pavel Ulici și Corneliu Ulici, sub direcția creativă a fotografului Adrian Bulboacă, sunt personajele unei serii de povești ce explorează relația oamenilor cu Pământul, de la miturile și tradițiile lumii, la descoperirile științifice contemporane.

Primele fotografii au fost realizate în satul Piscu, din comuna Ciolpani, declarat sat cultural al României, inclus în campania de promovare tematică MA-RA-MI și La blouse roumaine pentru 2021. Un procent din vânzările colecției va fi donat și pentru reconstrucția casei lui Alex din Piscu, care are 14 ani și visează să devină olar.


Campania de comunicare Feel the Earth / Simte Pământul este concepută de Andreea Tănăsescu și coordonată de Asociația La blouse roumaine în cadrul unui proiect experimental de design cultural.

Colecție

Director creativ - Andra Clițan

Tricotaje - Monica Varga

Broderii - Dana Dobrai

Confecții - Dana Roman

Accesorii - Ioana Matei

Încălțăminte - Musette

Campanie

Concept - Andreea Tănăsescu

Consultant cultural - Irina Apan

Fotografii - Adrian Bulboacă

Personaje - Flavia Hojda, Pavel Ulici, Corneliu Ulici

Styling - Speri Enescu

Make-up - Karina Dumitru

Locație - Satul Piscu, Comuna Ciolpani cu sprijinul comunității - Școala de Joacă, Pensiunea Floarea Soarelui, Poiana Florilor